Incredibil! După National Arena, și la Cluj sunt probleme!** Noul stadion ar putea fi DEMOLAT!

Incredibil! După National Arena, și la Cluj sunt probleme!** Noul stadion ar putea fi DEMOLAT!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Românii sunt bucuroși că sunt foarte aproape de inaugurarea a două stadioane ultramoderne și astfel vom intra în rând cu lumea civilizată a sportului rege. Totuși, după ce National Arena are nevoie de mai multe modificări pentru a găzdui meciuri de Liga Campionilor, se pare că și Cluj Arena se confruntă cu ceva probleme.

Un grup de arhitecți clujeni au depus dosarul de autorizare a stadionului Cluj Arena la Curtea Europeană a Dreputrilor Omului de la Strabourg. Avocatul Călin Stegăroiu a declarat pentru Libertatea că în cererea adresată magistraților europeni se arată faptul că, în țară, petenților li s-a respins dreptul la judecată, în contradicție cu legile europene și românești. Arhitecții au contestat autorizația de construcție semnată de fostul primar Emil Boc, la data de 7 ianuarie 2009, indicând instanței mai multe pretinse încălcări ale legilor de reglementare a disciplinei în construcții.

Unul dintre cele mai importante puncte contestate de arhitecți se leagă de numărul locurilor de parcare amenajate pentru stadion, care conform normelor locale în vigoare ar fi trebuit să ajungă la 6.000 (un loc de parcare la 5 persoane, pentru un stadion de 30.000 de locuri). În documentația inițială pentru autorizare, la stadion figurau doar 155 de locuri de parcare. Prin documente ulterioare, numărul acestora se ridica, pe hârtie, la circa 1.000. Azi, autoritățile locale și județene susțin că dețin aproape 2.000 de locuri de parcare, dar se bazează pe alte locații din apropiere, condiționate de lipsa activităților sportive la sălile cu teren acoperit, la aceleași date cu stadionul.

„CEDO ar putea cere rejudecarea dosarului și este posibil să se ajungă la anularea autorizației de construcție, cu posibilă finalitate, inclusiv demolarea arenei sau reautorizarea construcției”, susține avocatul Călin Stegăroiu pentru Libertatea.

Autoritățile clujene sunt acuzate și de faptul că au emis autorizația de construcție în lipsa reglementărilor urbanistice, planul zonal fiind realizat ulterior. Nu ar fi respectată zona de protecție a Parcului Central, considerat monument istoric, au fost amputați mai mulți arbori protejați și s-au evitat dezbaterile publice privind oportunitatea amplasării arenei în această locație.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul dimineţii! Este vorba despre Florin Piersic
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…